Mă topesc sub căldura nopţii
Simt că mă aflu într-un labirint al morţii
Viclenele simţuri mă copleşesc
De ce oare numai la tine mă gândesc?
Te simt aproape în mii de cuvinte
Dar glasul tău pare că minte
De ce oare nu te opreşti în a mă surprinde?
Se-aude zgomotul paşilor tăi înceţi
Şi stelele privesc neclintite spre mersul tău măreţ
Norii dispar odată cu apropierea ta
De ce oare trebuie mereu să goneşti furtuna?
Eşti aici, dar ochii mi-e frica a-i întoarce
Cuvintele-mi zboară prin minte, nu vor să se agaţe
Să mă priveşti cu ochii de gheaţă, nu ştii cât îmi place
De ce oare vrei să mă lipseşti de această satisfacţie?
Însă măreaţa lună ţi-a captivat privirea
Te uiţi hipnotizat la ea şi nu-ţi ascunzi uimirea
Frumuseţea ei domină întreaga noapte
De ce oare pe mine mă vezi atât de departe?
Norii au acoperit lumina grandioasă
Acum privirea spre mine ţi-e întoarsă
Îmi şopteşti dulce că sunt rândunica ta
De ce oare abia ţi-am captivat atenţia?
Un suflet sensibil cu cel mai frumos dar
Nu aş putea să te las să crezi că totu-i in zadar.
(Cristina M.)
super poezia, imi place mult.
RăspundețiȘtergeremersi mult :) apreciez ca ai trecut pe aici
RăspundețiȘtergere